In fiecare zi imi spun:Azi va fi diferita de ieri.
Aiurea, totul este rutina. Timpul isi cerne monoton clipele si mai apoi ma trezesc cu capul pe perna, gata sa fac bilantul unei zile apuse.
Ce sa contabilizez: franturi de zambete, idei spulberate de tzaraitul strident al telefonului, manifestari stangace de afectiune sau replici taioase si grabite la adresa vreunui nevinovat aflat in preajma la momentul nepotrivit?
Izbucnirile mele sunt scurte dar gustul amar pe care-l lasa ma bantuie de ceva vreme.
Aparent,calmul si singuratatea din jur sunt prielnice unei firi
contemplative,insa adevarul e ca as vrea sa evadez din lumea asta vanduta banului.Pentru cateva secunde, inchid ochii si parca nu mai sunt aici.Respiratia neintrerupta este singura mea conexiune cu realitatea,eu sunt deja departe, pe treptele unei scari din fata casei.Casa bunicii.
Acolo am lasat jurnalul copilei visatoare. Sub fereastra am ingropat bloc notesul cu
glume bune si in sertarul mesei am pus un sirag de scoici frumos aranjate de o mana indemanatica.
Strident si devastator, suna din nou telefonul.Revin.Calma si stapana pe situatie,ma
ridic din pat si schimb banalitati cu interlocutoarea. Conversez plictisitor de politicos.Dar sunt cu gandul tot acolo, acasa, in satul bunicii.Liliacul a inflorit. Umbreshte misterios fereastra larg deschisa.Pe mine ma
striga cineva, va rog sa ma scuzati, e glasul cel mai iubit de mine,glasul bunicii. Grabesc pasul, o ajung din urma si`o imbratisez cu tot dorul adunat de-a lungul anului.
Adorm zambind... chiar am motiv sa ma trezesc maine dimineata.