Pentru tot ce vietuieste, viata-i inca un mister
As dori sa sparg tiparul, sa transform din efemer
În etern, doar zambetul ce l-ai sadit în colt de ochi
Dupa ce-am primit iertarea; sa nu-ti fie cu deochi
Fara mine, lumea asta, ar fi simplu: neschimbata
Sunt graunte de nisip pe o plaja aglomerata
Vine valul si ma poarta patimas pret d-o secunda
Dupa care ma striveste glorioasa, alta unda.
Dar in scurtul meu periplu, am tesut in univers
Din neputiinta de a spune, firul suav al unui vers.
Pentru ca, sa stii tu, bobul asta nu e doar tarana fina
Ci mai are si suflare, si credinta, si rugina.
O rugina crunta, muta, ingropata-n cautari
Ce imi macina rutina, ce se hraneste cu –ntrebari.
E firesc, dar demodat, sa ma complac in asteptare
Tot ce-mi trebuie nu este decat a ta incuviintare.
Ca sa gasesc ceva aici si mai apoi sa slefuiesc
Am nevoie sa accept in genunchi sa ma tarasc
Si în praful ce troneaza intr-un ungher uitat de suflet
Eu sa scormonesc adanc, si sa izbucnesc in planset.
Iti spun acum, spasit, secretul meu: Eu nu sunt Eu;
Sunt doar o coasta rupta-n graba dintr-un simplu curcubeu
Ce s-a lasat gonit pe seara de umbra unui nor napraznic.
Am fost un curcubeu umil dar am devenit obraznic.
Poate gandesti ca las sa treaca pe langa mine nepasarea
Si crezi ca bobul de nisip isi merita indurerarea
Dar nu-i asa; caci pretuieste viata si cauta sa stie
Unde ar ajunge totul fara graunti de omenie.
