Suflete mari
suflete mari sufera-n tacere
si se cufunda-n ceata asteptarii
se lasa prinse de melancolie
caci tacerea are gustul mierii.

se zbat in neputiinta de a spune
nepermitandu-si luxul unei soapte
traiesc uitati de Domnul si de lume
sclavi liberi in eterna noapte.

incatusati in nesfarsitul haos
cu sufletul golit de sentiment
pe altarul vietii aduc bogat prinos,
tacerea lor e har, e sfant talent

se sting incet, ucisi de nepasare
ca o mireasma de esente tari
tacerea lor abea acum ne doare,
icoana de suflete mari...

bunicului meu, cu dragoste si admiratie